Apartenență și crez
Biserica AVA este parte a Cultului Creștin Baptist din România.
Istoria Baptiștilor
Baptiștii reprezintă în tradiția creștină o ramură a Reformei Protestante din Europa, din secolele XV-XVI. Prima Biserică Baptistă a luat ființă în anul 1609 în Amsterdam (Olanda). Numele le-a fost impus, inițial ca o poreclă, și făcea referire la practica botezului la o vârstă matură.
Prețul plătit de primii creștini baptiști a fost unul greu, mulți fiind uciși, întemnițați sau alungați din comunitatea lor. În prezent, religia baptistă constituie una din cele mai răspândite confesiuni creștine protestante din lume, având biserici în peste 200 țări și un număr de peste 120 000 000 de membrii.
În practica religioasă, creștinii baptiști se remarcă prin reîntoarcerea la ceea ce înțeleg prin „simplitatea bisericii din veacul apostolic” și prin importanța pe care o oferă Bibliei în doctrină, închinare și viața de zi cu zi.
Ei afirmă principiile Reformei:
Sola Gratia - Numai prin har
Sola Scriptura - Numai scriptura
Sola Fide - Numai prin credință
Solus Christus - Numai Cristos
Soli Deo Gloria - Numai lui Dumnezeu i se cuvine slava
Principiile noastre
- Credem că există un Singur Dumnezeu, viu, adevărat și sfânt, existând etern în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
- Credem că pământul și viața există pentru că Dumnezeu le-a creat, îi aparțin în întregime și de aceea trebuie să le prețuim și să le îngrijim.
- Credem că toate ființele umane au demnitate pentru că au fost create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
- Credem că această lume are parte de dureri și suferință pentru că ființele umane au căzut în păcat.
- Credem că Dumnezeu lucrează la răscumpărarea și restaurarea Creației Sale.
- Credem că Dumnezeu s-a exprimat pe Sine în mod unic, în Fiul Său, Isus Hristos.
- Credem că Mântuirea este în întregime lucrarea harului lui Dumnezeu.
- Credem că Biserica este comunitatea prin care Dumnezeu dorește să-și reverse iubirea și vindecarea.
- Credem și nădăjduim că Isus Hristos se va reîntoarce pe pământ, și că Dumnezeu va îndrepta și înnoi toate lucrurile.